Erdogan, glumă despre relația cu Macron: „Soțiile noastre se înțeleg bine, noi nu”
În ciuda tensiunilor dintre soții lor, Emine Erdogan și Brigitte Macron întrețin relații mai mult decât călduroase. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a glumit joi pe seama relației sale dificile cu președintele francez Emmanuel Macron și a declarat în cadrul unei conferințe de presă: „Soțiile noastre se înțeleg bine, noi nu”.
Erdogan și Macron, o relație dificilă
Emine Erdogan, soția președintelui turc, și prima doamnă a Franței, Brigitte Macron, întrețin relații mai mult decât cordiale, în ciuda tensiunilor regulate dintre soții lor, a spus președintele turc, vorbind joi la Praga, în cadrul primei reuniuni a Comunității Politice a Europei.
În noiembrie anul trecut, anturajul lui Emine Erdogan a declarat pentru AFP că relațiile dintre cele două femei, care sunt fotografiate în mod regulat împreună la summituri internaționale, sunt în bună formă.
Recep Tayyip Erdogan a fost filmat joi în timp ce îl ironiza pe președintele francez și propunea aderarea Franței la Organizația Statelor Turce (OET), care, pe lângă Turcia, include țări turcofone din Asia, Asia Centrală și Azerbaidjan.
„Vă vom primi în această organizație dacă doriți”, i-a spus el lui Emmanuel Macron în prezența președintelui azer Ilham Aliyev.
La rândul său, președintele francez Emmanuel Macron, bătându-l pe umăr pe șeful statului turc, a declarat joi că a insistat cu acesta din urmă asupra necesității de a lupta împotriva oricărei „eludări” a sancțiunilor împotriva Rusiei legate de războiul din Ucraina.
Au lăsat deoparte diferențele în vederea rezolvării conflictului din Ucraina
Peședintele turc Tayyip Erdogan și omologul francez Emmanuel Macron au discutat anul acesta, în cadrul unei convorbiri telefonice, despre războiul din Ucraina, a anunțat președinția turcă, adăugând că Erdogan l-a felicitat pe Macron pentru victoria sa în alegeri.
Turcia, membră a NATO, are o frontieră maritimă cu Ucraina și Rusia în Marea Neagră și are relații bune cu ambele țări și și-a asumat un rol de mediere în conflict. După ce a găzduit discuții între miniștrii de externe și negociatorii de pace ai ambelor părți, a făcut presiuni pentru a găzdui o reuniune a liderilor.
„Președintele Erdogan, care a declarat că Turcia face tot posibilul pentru a pune capăt războiului din Ucraina prin diplomație, a afirmat că este important să sprijine procesul de negociere”, a declarat biroul lui Erdogan într-un comunicat.
„În timpul convorbirii, Erdogan l-a felicitat pe Emmanuel Macron pentru că a fost reales la președinția franceză”, a adăugat acesta.